Doi braconieri au fost prinși în flagrant de către polițiști în zona Căzănești

Muniția și armele au fost confiscate. FOTO ILnews.ro

Doi ialomițeni sunt cercetați penal de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic, după ce au fost depistați pe un fond de vânătoare de pe raza orașului Căzănești, având asupra lor arme de vânătoare.

În după amiaza zilei de 23 aprilie, în jurul orei 16.00, Poliția Orașului Căzănești a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute practică braconaj cinegetic pe un fond de vânătoare de pe raza orașului Căzănești.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Exploziv și Substanțe Periculoase, însoțiți de criminaliști, iar în urma verificărilor au depistat doi bărbați, de 33 și 34, care aveau asupra lor arme de vânătoare cu alice.

Asupra celor două persoane nu a fost găsit vânat.

De asemenea, cei doi nu au prezentat autorizații de vânătoare și nu au putut justifica prezența lor în fondul cinegetic cu arme de vânătoare, acestea fiind ridicate pe bază de ordonanță, iar autoturismul cu care se deplasau indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor.

Bărbații au fost sancționați contravențional pentru încălcarea prevederilor ordonanțelor militare.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic – tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizația de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condițiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*