Țăndăreiul devin al doilea oraș după Suceava în care se instituie carantina, măsura fiind valabilă pe toată perioada stării de urgență. Măsura a fost solicitată de primarul din Țăndărei și de către prefectul județului, după ce romii de aici nu au respectat măsurile de autoizolare impuse de lege odată cu întoarcerea în țară.
Majoritatea persoanelor confirmate ca infectate cu COVID-19 din județul Ialomița provin, potrivit anchetelor epidemiologice efectuate de către autorități, din Țăndărei. Forțele de ordine au fost depășite de numărul mare de încălcare a Ordonanțelor Militare, iar prefectul Tonița Manea a cerut și intervenția armatei pentru a se suplimenta patrulele de ordine publică, între timp solicitând la nivel central instituirea carantinei.
Acest lucru s-a întâmplat în cele din urmă în cursul zilei de 4 aprilie, prin Ordonanța Militară nr. 7, care prevede la Capitolul I „Instituirea măsurii de carantinare în orașul Țăndărei“.
Acest lucru presupune că în oraș este permisă intrarea pentru transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economic sau în domeniul apărării, ordinii publice, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.
Este strict interzisă intrarea/ieșirea în/din orașul Țăndărei prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice, pe drumurile europene, naționale, județene și comunale.
Pentru cei care tranzitează zona, iată rutele ocolitoare:
Rute ocolitoare pentru orașul Țăndărei, județul Ialomița sunt următoarele:
- București – DN2 – Urziceni – DN2A – Slobozia – DN21 – Drajna – DN3A – Fetești – DN3B – Hârșova – Constanța;
- București – DN2 – Urziceni – DN2A – Slobozia – DN21 – Drajna – A2 București-Constanța;
- Buzău – DN2C – Slobozia – DN21 – Dragalina – DN3A – Fetești – DN3B – Hârșova – Constanța;
- Buzău – DN2C – Slobozia – DN21 – Drajna – A2 București-Constanța;
- Brăila – DN21 – Viziru – DJ221 – Gura Ialomiței – DN2A – Hârșova – Constanța;
- Brăila – DN21 – Slobozia – DN21 – Drajna – DN3A – Fetești – DN3B – Hârșova – Constanța;
- Brăila – DN21 – Slobozia – DN21 – Drajna – A2 București-Constanța;
- Slobozia – DN21 – Bărăganul – Dj 211B – Mihai Bravu – Dj212 Mihail Kogălniceanu – DN2A – Hârșova;
- Slobozia – DN21 – Bărăganul – Dj 211B – Mihai Bravu – DJ213 Gura Ialomiței– DN2A – Hârșova.
1 Trackback / Pingback