Armă neletală supusă autorizării, descoperită de polițiști în urma unor percheziții în localitatea Condeești

Armă găsită de polițiști. FOTO Poliția Română

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat două percheziții domiciliare, în localitatea Condeești, într-un dosar penal ce vizează nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Potrivit IPJ Ialomița, mandatele de percheziție emise de instanță au vizat locuințele a două persoane care nu figurează ca deținători legali de arme și muniții.

„În urma activităților desfășurate, polițiștii au ridicat, pentru continuarea cercetărilor, de la locuința unui bărbat, de 42 de ani, o armă neletală, supusă autorizării, deținută fără drept și muniție aferentă pentru aceasta, respectiv 30 de diaboluri” – IPJ Ialomița.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de lângă Judecatoria Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, urmând ca, la finalizarea investigațiilor, să fie dispuse măsuri legale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*