
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri de 24 și 26 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și spălarea banilor.
”Din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul perioada martie 2021 – februarie 2025, tinerii ar fi obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către cinci femei, pe teritoriul Germaniei.
Totodată, polițiștii de investigații criminale au stabilit faptul că sumele de bani obținute din activitatea infracțională ar fi fost introduse în circuitul legal prin creditarea unei societăți comerciale administrată de tânărul de 24 de ani, fiind achiziționat un autoturism în valoare de 137.000 lei.
Tinerii au fost reținut, pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului, iar magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările vor fi continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză.
Be the first to comment