Reguli de bază pentru UNO și variante ale acestui joc popular

Reguli de bază pentru UNO și variante ale acestui joc popular.

Tot mai apreciat la nivel internațional, UNO este cunoscut și în România drept o alternativă la jocurile cu seturi standard de cărți de joc precum Macao, Șeptică, Poker sau Război. Orice set UNO, marcă înregistrată din portofoliul celebrei corporații Mattel, include cărți cu numere și cărți speciale, cu simboluri. Obiectivul jocului este de a rămâne fără cărți în mână, după ce le potrivești cu cele de jos, în funcție inclusiv de acțiunile celorlalți jucători.

Ritmul rapid de joc determină caracterul dinamic al acestei forme de divertisment care se poate juca în prezent atât offline, cât și în format virtual, inclusiv pe dispozitivele mobile. În mod clasic, UNO se joacă între 2, până la 10 persoane, iar câștigător este jucătorul care ajunge să acumuleze 500 de puncte.

Cum se joacă UNO – principalele reguli

La start, fiecare jucător primește 7 cărți (sau 5), împărțite cu fața în jos. Restul cărților sunt așezate într-un teanc, tot cu fața în jos, iar la mijloc se va pune o carte cu fața în sus. Se joacă în sensul acelor de ceasornic, iar primul jucător va fi cel care se află în stânga persoanei care a împărțit cărțile. Regulile seamănă cu cele de la Macao: trebuie să potrivești cărțile din mână cu cea de jos, fie după număr, fie după culoare. De exemplu, peste un 7 de culoare roșie se va așeza o altă carte roșie sau una cu cifra 7. Dacă nu ai cărți potrivite, trebuie să tragi o nouă carte.

Un jucător poate pune jos o singură carte, iar atunci când rămâne cu ultima carte în mână, trebuie să strige „UNO”. Dacă o altă persoană rostește acest cuvânt înaintea sa, cel cu o singură carte trebuie să ia alte două. În situația în care în timpul jocului se epuizează teancul din care se iau cărți și nimeni nu a câștigat încă acea rundă, cărțile folosite se amestecă și pot fi utilizate din nou, mai departe.

Cum funcționează cărțile de acțiune la UNO

Foarte utilă este cartea Wild, care poate reprezenta oricare dintre cele 4 culori, la alegerea jucătorului care o folosește. Dacă este prima carte în rundă, cel care începe poate să pună jos o carte de orice culoare dorește. Termenul Wild este foarte cunoscut pasionaților de casino online sloturi, jocurile ca la aparate slots atât de populare acum pe internet. Simbolurile Wild de pe rolele de joc înlocuiesc alte simboluri standard și astfel pot genera mai ușor combinații câștigătoare în respectivele sloturi video de pe platformele de online casino.

La UNO există și cartea Wild Draw Four: după ce este folosită, următorul jucător trebuie să tragă 4 cărți și să renunțe la rândul său. Pentru a putea fi utilizată această carte, trebuie să nu ai în mână cărți potrivite culorii de jos. Dacă nu respecți regula, poți ajunge să iei chiar tu cele 4 cărți. Există și cartea Reverse, care schimbă sensul de joc. Aceasta se poate așeza doar peste o carte care se potrivește la culoare sau peste o altă carte Reverse.

Cărți speciale la UNO sunt de asemenea Skip (următorul jucător trebuie să aștepte tura viitoare pentru a juca) și Draw Two (următorul jucător este nevoit să ia două cărți). Ambele pot fi contracarate cu cărți similare – Skip și respectiv Draw Two sau chiar Wild Draw Four.

Variante noi ale UNO, adesea cu francize de top

La fel ca în cazul Monopoly, a devenit ceva obișnuit pentru UNO să fie lansat pe piață în fel de fel de variante inedite. Foarte des se folosesc francize de pe alte segmente de divertisment, de exemplu jocuri video, filme și seriale de succes. Printre cele mai interesante jocuri UNO se remarcă edițiile Friends, Marvel, Spider-Man, Minecraft, Stranger Things, Ultimate, Super Mario, Harry Potter, Flex!, Flip!, Beetlejuice Beetlejuice, Despicable Me 4, Mario Kart, NFL, Star Wars sau Show ‘Em No Mercy.

Dacă se joacă pe puncte, cu ținta standard de 500, valorile la UNO sunt următoarele: cărțile numerotate sunt contorizate conform valorii lor (de exemplu cartea 5 aduce 5 puncte), cărțile Reverse, Skip și Draw 2 valorează câte 20 de puncte, iar cărțile Wild și Wild Draw Four valorează câte 50 de puncte. În cazul unor ediții speciale UNO, regulile pot să fie diferite pentru cărțile speciale introduse în joc.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*