Jandarmii ialomițeni au marcat Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli împreună cu elevii de la Colegiul Național ”Grigore Moisil” Urziceni
Potrivit Jandarmeriei Ialomița, jandarmii se implică în mod activ în educația tinerilor în spiritul legii și al dialogului, prin intermediul activităților preventiv – educative care sunt derulate de-a lungul anului școlar. În cadrul acestor întâlniri interactive, elevii sunt informați cu privire la formele violenței, care sunt urmările ei și cum pot să solicite sprijin în situația în care sunt martori sau victime ale acesteia.
„Astfel, în anul 2024, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au fost efectuate 103 de activități preventive în baza Planului teritorial comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea delincvenței juvenile, în cadrul proiectului ”Școala în siguranță”. La aceste activități au participat peste 3300 de elevi.
Astfel de activități vor mai avea loc în perioada următoare, prin întâlniri cu elevii de la diferite instituții de învățământ din județul Ialomița.” – Jandarmeria Ialomița.
Be the first to comment