Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii ialomițeni pe numele unui bărbat de 73 de ani 

Polițiștii, pe străzile din Ialomița. FOTO Arhiva ILnews

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au fost sesizați în ziua de 31 octombrie, de către o femeie, din comuna Valea Ciorii, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată cu acte de violență de către soțul său, în vârstă de 73 de ani.

„În urma verificărilor s-a stabilit că în perioada 01 septembrie – 31 octombrie a.c., în urma unor neînțelegeri între cei doi și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul ar fi amenințat-o pe soția sa în timp ce se aflau la locuința comună.

Polițiștii au întocmit formularul pentru evaluarea riscului iminent asupra vieții și integrității victimelor, reieșind faptul că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu” – IPJ Ialomița.

Pe numele bărbatului în vârstă de 73 de ani a fost emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, fiind de asemenea întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințarea”, urmând a fi propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*