Operațiune de amploare a polițiștilor ialomițeni. Au fost depistate 17 persoane care practicau jocuri de noroc, pe sume de bani

Jocuri de noroc ilegale. FOTO IPJ Ialomița

Polițiștii ialomițeni au organizat o operațiune de amploare în urma căreia au fost depistate 17 persoane care practicau jocuri de noroc.

Potrivit IPJ Ialomița, la data de 18 octombrie, în jurul orei 09:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești s-au sesizat din oficiu cu privire la 17 persoane cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani, din municipiul Fetești și orașul Țăndărei, care ar fi practicat jocuri de noroc, pe sume de bani.

„Astfel, polițiștii de investigații criminale și ordine publică au organizat o echipă complexă pentru depistarea persoanelor implicate și luarea măsurilor legale.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că asupra persoanelor implicate s-ar fi aflat mai multe obiecte contondente.

Cei 17 bărbați au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Fetești pentru audieri.

De la fața locului, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor sume importante de bani, respectiv 1490 de euro, 790 de lire, 9486 de dolari și 11080 de lei.

Cu privire la aspectele constatate, poliţiştii de investigații criminale au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infraţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, cercetările fiind continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă” – IPJ Ialomița.

Operațiunea a beneficiat de sprijinul efectivelor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și celor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*