În satul Gimbășani din comuna ialomițeană Cosâmbești, o școală construită în 1927 capătă, pe zi ce trece, o înfățișare modernă sau, mai bine zis, recapătă viața pe care o merită, după ce, aproape un secol, a fost locul unde generații la rând au răsfoit abecedarul, au deprins tainele socotelilor matematice, au disecat miracolul biologiei sau au călătorit, cu imaginația, pe hărțile de la Geografie.
Școala Gimnazială din Gimbășani se află deja de luni bune într-un amplu proces de renovare și reabilitare termică. Mai costisitor decât se anticipase inițial, proiectul s-a bucurat de fonduri accesate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, axa destinată investițiilor în infrastructura de educație. Chiar dacă imobilul nu va fi gata luni pentru a-i primi pe elevi, etapele reabilitării sunt într-un stadiu avansat, iar așteptarea va merita din plin, spune primarul comunei Cosâmbești, Bogdan Popescu.
„Nu e vorba doar de școala noastră, ci tot sistemul de educație este deficitar din punct de vedere al locațiilor destinate învățământului. Noi am făcut eforturi deosebite pentru a intra în acest Program Național de Redresare și Reziliență – componenta 10 – Fondul local, unde am prins ambele școli din cele două sate.
La Cosâmbești doar corpul secundar de clădire a fost reabilitat, iar corpul principal urmează să fie reabilitat prin același gen de lucrări prin Programul ELENA, derulat prin Agenția de Dezvoltare Regională 3 Sud-Muntenia Călărași”, a dezvăluit primarul Bogdan Popescu, pentru ILnews, menționând că beneficiază de sprijin din partea Consiliului Județean Ialomița pentru achiziționarea lucrărilor necesare.
Provocările ridicate de șantierul de la Gimbășani au fost multe și neprevăzute, mai declară oficialul local. Iar orice lucrare suplimentară nu face decât să complice proiectul, să crească prețul întregii lucrări și să extindă termenul de finalizare al acesteia.
„Odată ce am început lucrarea, au început să apară și problemele, în special la structura de rezistență a clădirii, ea fiind făcută în trei etape, începând din anul 1927. Corpul din spate al clădirii nu știm în ce an a fost construit, noi îl avem inventariat tot din 1927, dar s-a descoperit în urma decopertării structurii că era mult mai vechi. În acest sens a trebuit să completăm proiectarea lucrării prin structura de rezistență. Aceste lucrări au revenit bugetului local și sunt destul de consistente”, a mai precizat edilul Bogdan Popescu.
Concret, banii pe care Primăria din Cosâmbești a fost nevoită să îi aloce din bugetul propriu pentru completarea proiectului înseamnă circa 1.050.000 de lei. Șeful administrației publice locale speră ca acesta să fie și costul final și să nu mai fie nevoie de investiții suplimentare care să pună presiune pe bugetul comunității.
De altfel, Bogdan Popescu este optimist și în ceea ce privește termenul de finalizare al lucrărilor la școala din Gimbășani și avansează ca orizont de timp luna decembrie a acestui an, ceea ce înseamnă că abia de anul școlar viitor imobilul nou-nouț de la Gimbășani va putea acomoda din nou elevi.
Proiectul imobiliar reabilitat include nu doar un sistem de izolație exterioară foarte bun, ci și încălzire prin pardoseală și un sistem de încălzire centrală modern, cu pompă de căldură, menit să contribuie la economisirea de fonduri destinate încălzirii unității de învățământ.
„Această clădire se comportă întocmai ca o clădire independentă energetic, deci aportul de căldură pe timp de iarnă va fi foarte mic. În acest sens, proiectantul a prevăzut încălzirea cu pompă de căldură aer – apă, cu încălzire prin pardoseală, care va da randamentul maxim”, a mai explicat primarul, pentru ILnews.
Satisfacția lui Bogdan Popescu vizavi de proiectul care se îndreaptă cu pași repezi către finalizare mai vine și din bucuria pe care a perceput-o din partea comunității. Oamenii din Gimbășani sunt mulțumiți să vadă cum vechea lor școală capată o față cu totul nouă și se transformă în locul de nădejde de care satul are nevoie pentru a-și educa, așa cum se cuvine, copiii.
Concomitent, pe șantierul de la școala din Cosâmbești, există de asemenea motive de bucurie pentru comunitate.
„Stadiul lucrărilor la Școala Gimnazială Cosâmbești – corpul II este destul de avansat și gradul de execuție al lucrărilor în privința structurilor de rezistență este 100%, se lucrează la termosistem, deci se amplasează vata bazaltică pe exterior, urmând a se realiza finisajele aferente”, a mai precizat, în termeni tehnici, primarul.
Instalațiile termice, spune acesta, au fost finalizate, etapa a fi montată pompa de căldură, la fel ca la Gimbășani. Corpul secundar al școlii din Cosâmbești are montate deja pe acoperiș panourile fotovoltaice, iar orizontul de timp pentru terminarea lucrărulor este tot luna decembrie a acestui an, spune edilul comunei.
La Cosâmbești, la și la Gimbășani, proiectul este derulat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – componenta 10 – Fondul local, contribuția Primăriei la bugetul integral fiind de circa 670.000 de lei.
„Ținând cont că și această clădire este deosebit de veche, noi o avem inventariată cu celălalt corp al școlii, corpul I, în 1927, dar din spusele bătrânilor este cu mult mai veche, pentru că noi, la nivel de localitate, n-am găsit un act de atestare documentară a localității și lucrăm la un proiect de redactare a monografiei comunei și, din interviurile cu cetățenii, a reieșit că această locație este cu mult mai veche”, a mai dezvăluit primarul Bogdan Popescu.
Cu șantierele deschise, dar în stadiu avansat al lucrărilor, șeful administrației locale le transmite locuitorilor comunei Cosâmbești, la debutul noului an școlar, că merită să își păstreze încredere în autorități că depun eforturi pentru modernizarea viitorului copiilor.
Pe aceștia din urmă, școlarilor, primarul îi îndeamnă să se aplece cât mai mult asupra învățăturii și să se concentreze cât pot de mult pe construirea propriului drum în viață, prin explorarea cărții. De restul, promite edilul, are grijă administrația locală.
„Împreună cu doamna directoare a școlii am accesat, tot prin PNRR, componenta 15 – Dotări, fonduri pentru achiziționarea de mobilier școlar, pe care în acest moment îl avem, dar nu avem unde să îl montăm propriu-zis, decât în spațiile limitate care vor începe de luni să funcționeze pentru noul an școlar. Deci avem mobilier nou-nouț, adus în această vară și aparatura necesară”, a ținut să detalieze primarul Bogdan Popescu.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Be the first to comment