Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au reținut un bărbat în vârstă de 37 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul inspectoratului.
Potrivit IPJ Ialomița, din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în zilele de 28 iulie a.c., respectiv 26 august, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Urziceni s-a deplasat la locuința părinților săi, unde ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței din municipiul Urziceni.
De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit că pe numele bărbatului exista un ordin de protecție prin care i se interzicea acestuia să ia legătura prin orice mod cu victimele și să păstreze o distanță de 100 m față de acestea și locuința lor.
În urma probatoriului administrat, la data de 29 august, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni l-au reţinut pe bărbatul de 37 de ani, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă de reţinere.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni.
Be the first to comment