La nivelul conductei principale de distribuție aferentă Stației de Tratare și Pompare Apă Fetești din județul Ialomița, a survenit o avarie. Pentru remedierea acesteia, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, joi – 29 august 2024, în intervalul orar 09.30 – 15.00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din municipiul Fetești, cu excepția celor din cartierul Buliga.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un incendiu a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la casă din Glodeanu Sărat, iar focul a fost provocat de un cablu electric defect. Potrivit ISU Ialomița, în data de 10 martie, în […]
Salvatorii din cadrul Stației de pompieri Fetești au fost solicitați să intervină luni, 19 iulie, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului […]
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița informează că, în data de 13 mai, se va desfășura evenimentul cultural „Noaptea Muzeelor”, care se caracterizează printr-o afluență mare de persoane. În fiecare an […]
Be the first to comment