Jumătatea estică a județului Ialomița se află timp de 24 de ore sub avertizare cod galben de vânt și ploi.
Administrația Națională de Meteorologie a emis această avertizare valabilă din data de 28 august de la ora 10 și până pe 29 august, ora 10.
În intervalul menționat, în Dobrogea și estul Munteniei vor fi averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 45…55 km/h) și trecător descărcări electrice. Prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Magazinele Enel din județele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea vor fi închise joi, 20 iulie 2023, dată desemnată la nivelul industriei drept Ziua Energeticianului. Serviciul de call center va funcționa conform programului normal. În celelalte […]
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează crescătorii de ovine că în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale pot solicita aprobarea temporară a unui spațiu destinat exclusiv sacrificării mieilor din exploatația proprie. În acest sens, […]
Dacă vrei să petreci o seară relaxantă la cinematograf, atunci te așteptăm să participi la acest concurs. Redacția ILnews oferă șansa cititorilor publicației să câștige 3 invitații duble la Happy Cinema Slobozia. Câștigătorii au la dispoziție […]
Be the first to comment