Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că A.N.A.F. a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care, la finele trimestrului I 2024, nu mai înregistrau obligații fiscale restante.
Condițiile legale necesar a fi îndeplinite în acest scop:
a) toate declarațiile fiscale sunt depuse, pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data întocmirii listei. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal;
b) au fost achitate la scadență/termenul de plată prevăzut de lege, obligațiile fiscale principale și accesorii, în trimestrul pentru care se realizează publicarea listei;
c) agenții economici nu înregistrează obligații bugetare restante la data întocmirii listei.
Din categoria celor cuprinși în listă fac parte și contribuabilii care se încadrează în situațiile prevăzute la art. 157 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscală, inclusiv cei care beneficiază de înlesniri la plată acordate potrivit legii, care se află în derulare.
Astfel, la nivelul județului Ialomița, figurează pe această lista 4.934 agenți economici care au îndeplinit până la data de 31 martie 2024, cumulativ, condițiile care au stat la baza întocmirii acestei liste.
Raportat pe fiecare subunitate teritoriala, situația se prezintă astfel:
– 103 de contribuabili mijlocii administrați de Biroul de administrare a Contribuabililor Mijlocii Ialomița;
– 2.797 de contribuabili administrați de Activitatea de colectare persoane juridice și fizice Slobozia;
– 1.339 de contribuabili administrați de Serviciul Fiscal Municipal Urziceni;
– 695 de contribuabili administrați de Serviciul Fiscal Municipal Fetești.
Be the first to comment