Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, până la ora 15.00, se execută lucrări de montare panouri anti-orbire pe Autostrada A2, între kilometrii 125 – 126, care impun restricționarea circulației pe a doua bandă, pe direcția București – Constanța.
Traficul va fi restricționat și pe a prima bandă la kilometrul159+500 metri, până la ora 18.00, pe sensul Constanța – București, pentru efectuarea lucrărilor de reparații în zona Podului Cernavodă.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să ruleze cu atenţie şi să reducă viteza în aceste zone.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O casă din comuna Munteni-Buzău a fost distrusă într-un incendiu, iar focul a pornit de la coșul de fum defect. Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină pentru limitarea și […]
Candidatul PSD la Primăria Slobozia, Alexandru Potor, vorbește despre investițiile în modernizarea spitalului din oraș și afirmă că “Modernizarea, extinderea si dotarea Unitatii de Primire Urgente” a reprezentat unul dintre cele mai asteptate proiecte la […]
În această dimineață, polițiștii Direcției de Investigații Criminale și ai Direcției, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 23 de percheziții domiciliare în localitatea […]
Be the first to comment