ANAF a publicat pe site “Broșura privind Declarația unică – formularul 212”

Computer.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, Agenția Națională de Administrare Fiscală a elaborat și publicat “Broșura privind Declarația unică – formularul 212” .
Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.
Declaraţia se depune:
– în termen de 30 de zile de la producerii evenimentului/încheierii contractului între părți, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal sau al celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice;
– până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, în vederea declarării venitului realizat şi stabilirii/definitivării impozitului anual pe venit şi a contribuţiilor sociale;
– până la data de 25 mai inclusiv a fiecărui an, pentru stabilirea şi declararea impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza în fiecare an fiscal, precum şi pentru declararea şi stabilirea contribuţiilor sociale datorate; – până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, sub sancţiunea decăderii, în cazul exercitării opţiunii privind destinaţia unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual impozabil stabilit potrivit art. 123 alin. (3) din Codul fiscal, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private;
Declaraţia se depune, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:
– prin intermediul serviciului “Spaţiul privat virtual”, disponibil pe portalul www.anaf.ro;
– prin intermediul serviciului “Depunere declaraţii”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro pe baza certificatului digital calificat;
De asemenea, declaraţia se poate depune în format letric, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire.

Contribuabilii care nu deţin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la Internet, pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităţilor fiscale, cu ajutorul cărora pot efectua următoarele operaţiuni: – înregistrarea în cadrul serviciului Spaţiul Privat Virtual; – completarea Declaraţiei Unice; – depunerea Declaraţiei Unice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*