Polițiștii au făcut o razie în Urziceni și au fost verificate peste 700 de autoturisme.
Potrivit IPJ Ialomița, la data 02 martie, polițiștii au organizat în municipiul Urziceni și în comunele arondate o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență în segmentul stradal.
“În acest sens, s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor cu violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind organizate 22 de filtre rutiere.
În intervalul orar 19:00 – 22:00 polițiștii au legitimat 878 de persoane, au fost verificate 722 de autoturisme și au fost efectuate testări cu aparatele etilotest și cu cele utilizate pentru depistarea substanțelor psihoactive din organism.
În acest context, au fost aplicate 224 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 126.380 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G.nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Ca măsură complementară a sancțiunilor constatate, polițiștii au ridicat 13 certificate de înmatriculare și au reținut 2 permise de conducere.
De asemenea, au fost constatate 4 infracțiuni la regimul rutier” – IPJ Ialomița.
În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Alături de polițiști au acționat și efectivele din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița.
Be the first to comment