50 de misiuni pentru pompierii ialomițeni în ultimele 72 de ore

Intervenție a pompierilor. FOTO ISU Ialomița

Stingerea incendiilor, asigurarea măsurilor PSI, acordarea de prim ajutor, misiunile de înlăturare a efectelor meteorologice generate de codul galben  și intervenția în cazul accidentelor rutiere reprezintă doar câteva exemple dintre cele  50 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (03- 05.11.2023).

La nivel județean, 44 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.

Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de pompierii ialomițeni, amintim:

În perioada de referință, Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier, pe raza localității Adâncata, în care au fost implicate un autoturism, un microbuz și 8 persoane. În sprijinul acestora au acționat și trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. Cele 8 persoane, conștiente, cooperante și neîncarcerate au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior patru victime ce prezentau traumatisme minore au fost transportate la Spitalul municipal Urziceni, iar pentru celelalte nu a fost necesar transportul la unitatea spitalicească. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

În data de 04.11.2023, în jurul orei 09:00, două echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Manasia, în care au fost implicate două autoturisme. În sprijinul acestora a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. În urma impactului au rezultat două victime, conștiente, cooperante și neîncarcerate, cărora li s-a acordat primul ajutor medical calificat, ulterior o persoană a fost transportată la Spitalul municipal Urziceni, pentru investigații suplimentare, iar cea de-a doua a refuzat transportul la unitatea spitalicească. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și a măsurilor de acordare a primului ajutor medical calificat pe timpul desfășurării unui meci de fotbal  în localitatea Gheorghe Doja.

În urma fenomenelor meteorologice generate de codul galben emis la nivelul județului Ialomița,  Detașamentul de pompieri Slobozia a intervenit cu o motopompă pentru evacuarea apei pluviale dintr-o gospodărie, în municipiul Slobozia.

În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 2 incendii înregistrate la nivel județean .

Cele două intervenții au fost înregistrate la arderile necontrolate (vegetație uscată), fiind afectate aproximativ 5 hectare de teren. Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost stabilite ca fiind focul deschis în spații deschise și folosirea intenționată a sursei de aprindere.

Arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*