Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Stingerea incendiilor, asigurarea măsurilor PSI, acordarea de prim ajutor, salvarea animalelor din medii ostile vieții și intervenția în cazul accidentelor rutiere reprezintă doar câteva exemple dintre cele 69 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (13- 15.10.2023).
La nivel județean, 52 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de pompierii ialomițeni, amintim:
În seara zilei de duminică, în jurul orei 19.00, Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Movilița, pe DN 2, în care au fost implicate 3 autoturisme și nouă persoane. După acordarea primului ajutor medical la locul evenimentului, pentru niciuna dintre persoane nu a fost necesar transportul la o unitate spitalicească.
De asemenea, în data de 15.10.2023, în jurul orei 15:00, Detașamentul de pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă a intervenit la o misiune de salvare, a unei cățel căzut într-o fântână, cu o adâncime de aproximativ 10 metri. Patrupedul a fost extras în siguranță, cu ajutorul mijloacelor din dotare și predat în siguranță proprietarului.
În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 7 incendii înregistrate la nivel județean .
Din totalul celor 7 incendii care au avut loc în perioada menționată, 5 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată și stuf), fiind afectate aproximativ 2 hectare de teren. Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost stabilite ca fiind focul deschis în spații deschise și fumatul în locuri nepermise.
Be the first to comment