Prefectul de Ialomița, Constantin Marin, a anunțat controale în școli, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural care a avut loc miercuri, 30 august.
„Cu privire la controalele din școli, în următoarea perioadă se vor efectua verificări în instituțiile de învățământ din județ pentru a ne asigura că elevii își vor desfășura cursurile în condiții de siguranță. Aș vrea să precizez că, verificările polițiștilor ialomițeni trebuie să continue și pe parcursul anului școlar, cu atenție sporită pe segmentul de consum substanțe interzise. Acest fenomen trebuie stopat acolo unde apare, iar copiii noștri trebuie să fie protejați în totalitate. Pe de altă parte, la nivel general, tabloul județean este bun, însă, după cum vedeți în țară se petrec nenorociri aproape de neimaginat. Dacă vă aduceți aminte, de fiecare dată v-am rugat insistent să aveți grijă de proprii angajați, funcționarii aflați în slujba cetățenilor. Astăzi, vă rog ca așa cum ați avut grijă de ei să cereți performanță la locul de muncă. Fiecare să își îndeplinească sarcinile de serviciu cu responsabilitate. Vedeți foarte bine că în bunul obicei românesc, pe principiul lasă că merge și așa tratăm lucrurile cu indolență și se întâmplă tragedii. Ei bine, lasă că merge și așa nu trebuie să mai existe, solicitați responsabilitate și seriozitate de la subordonații dvs, astfel riscăm să ne aflam în situații de criză independent de noi.“ a precizat prefectul județului Ialomița, Constantin Marin.
Ordinea de zi a ședinței Colegiului Prefectural
1.Informare privind gradul de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile, în incinta și zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar;
A prezentat: Aldea Mihai-Adrian, Inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița
2.Situația unităților de învățământ din punct de vedere al autorizațiilor de securitate la incendiu.
A prezentat: Bâcu Laurențiu-Augustin, Inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu“ al județului Ialomița.
3.Diverse
Be the first to comment