61,78 la sută, rata de promovare a examenului de Bacalaureat, după soluționarea contestațiilor, în județul Ialomița

Candidații ialomițeni la concursul național de titularizare și-au aflat, astăzi, rezultatele

La nivelul județului Ialomița, rata de promovare a examenului național de Bacalaureat, înregistrată după soluționarea contestațiilor, este 61,78 la sută, în creștere cu 2,86 la sută, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale – 58,92 la sută.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, pentru promoția curentă, rata de reușită este 65,27 la sută, iar pentru promoțiile anterioare – 30,07 la sută. Astfel, din totalul celor 1.541 de candidați prezenți (1388 – promoția curentă și 153 – promoțiile anterioare) au promovat 952 de candidați: 906 candidați aparțin promoției 2021, iar 46 provin din promoțiile anterioare.

În sesiunea iunie – iulie 2021, doi candidați au încheiat examenul cu media generală 10: un candidat de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” Slobozia și unul de la Liceul Teoretic „Carol I” Fetești.

„Precizăm că procentul de promovare se calculează din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați”, au transmis reprezentanții ISJ Ialomița.

A doua sesiune de examen se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie, fiind precedată de etapa de înscriere (19 – 26 iulie). Calendarul complet este disponibil pe site-ul www.edu.ro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*