Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 30 octombrie 2024 este termenul limită de depunere a “Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național” aferente perioadei de raportare precedente – Formularul 394.
Perioada de raportare (lună, trimestru etc.) este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art. 322 din Legea nr.227/2015.
Obligativitatea depunerii Formularului 394 o au următoarele categorii de contribuabili:
– Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 316 din Codul fiscal, pentru livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile în România pentru care persoana obligată la plata taxei este furnizorul/prestatorul conform art. 307 alin. (1) sau (7) din Codul fiscal sau beneficiarul conform art. 331 din Codul fiscal;
– Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 316 din Codul fiscal, care realizează achiziții de bunuri sau servicii taxabile pentru care locul livrării/prestării este în România conform art. 275, respectiv art. 278 din Codul fiscal, inclusiv achizițiile pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA conform art. 307 alin. (2), (3), (5) și (6) și art. 331 din Codul fiscal, indiferent de data la care intervine exigibilitatea taxei.
Be the first to comment