30 de unități de învățământ din Ialomița vor primi finanțare în Prima rundă a Schemei de Granturi din cadrul PNRAS

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița. FOTO IȘJ Ialomița

Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR) a lansat, în data de 2 martie 2022, prima rundă a Schemei de Granturi din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS). Acesta este finanțat prin PNRR, în cadrul Componentei C.15 – Educație, Reforma 3 Reforma sistemului de învățământ obligatoriu pentru prevenirea și reducerea părăsirii timpurii a școlii, Investiția 4- Sprijinirea unităților de învățământ cu risc ridicat de abandon școlar. Apelul s-a adresat unităților de învățământ gimnazial de stat cu risc ridicat și mediu de abandon și părăsire timpurie a școlii (PTȘ), identificate ca eligibile în cadrul Schemei de Granturi PNRAS.

În prima rundă de finanțare a schemei de granturi PNRAS au fost prioritizate 1.726 de unități de învățământ, care au depus cerere de finanțare în cadrul programului menționat. Lista școlilor eligibile în cadrul rundei 1 a fost aprobată prin ordinul de ministru nr. 3.319/01.03.2022.

La nivelul județului Ialomița au fost identificate 36 de școli eligibile, dintre acestea depunând cereri de finanțare 31. În urma procesului de selecție, 30 de unități de învățământ de la nivelul județului Ialomița au fost admise în programul amintit. Unitățile școlare care urmează să primească finanțare în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) – runda 1, prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență sunt următoarele: Școala Profesională Scânteia, Școala Gimnazială Bărbulești, Școala Gimnazială „Roman Ialomițeanul” Axintele, Liceul Tehnologic Țăndărei, Școala Gimnazială Ciochina, Școala Profesională Traian, Școala Gimnazială „Ionel Perlea” Ograda, Școala Gimnazială Manasia, Școala Gimnazială Borănești, Școala Gimnazială Făcăeni, Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Fetești, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Fetești, Școala Gimnazială Bărcănești, Școala Gimnazială Sinești, Școala Gimnazială Cocora, Școala Gimnazială „Alexandru Aldea Voievod” Alexeni, Școala Gimnazială Valea Ciorii, Școala Gimnazială „Ștefan Copoiu” Andrășești, Școala Gimnazială Bordușani, Școala Gimnazială Valea Măcrișului, Școala Gimnazială „Maica Domnului” Roșiori, Școala Gimnazială Maltezi, Școala Gimnazială „Constantin Gurgu” Nr. 1 Gura Ialomiței, Școala Gimnazială „Căpitan Aviator Constantin M. Cantacuzino” Jilavele, Liceul Tehnologic „Înălțarea Domnului” Slobozia, Școala Gimnazială „Alexandru Rădulescu”, Școala Gimnazială „Profesor Ioan Man” Ion Roată, Școala Gimnazială „Constantin Ștefan” Albești, Școala Profesională Căzănești, Școala Gimnazială Ciulnița. Valoarea totală a granturilor finanțate, la nivelul județului Ialomița, pentru perioada 2022-2025, este de 19.396.531 de lei.

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) – inițiat de Ministerul Educației – face parte din cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare PNRR, în valoare de 543 milioane euro – componenta PNRR nerambursabilă. Pe canalul de youtube dedicat PNRAS pot fi vizionate toate materialele video (webinare, workshop-uri etc.) organizate de minister pentru facilitarea accesului la informare pe tema derulării proiectelor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*