În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 30 de evenimente. Jumătate dintre acestea au fost cazuri SMURD.
Astfel, este vorba de 12 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave; 10 misiuni de transport persoane confirmate cu COVID-19; 4 intervenții în sprijinul echipajelor SAJ Ialomița, pentru preluarea unor persoane cu probleme de sănătate; o misiune de salvare a unei pisici în municipiul Fetești, care căzuse într-o fosă septică, trei incendii.
Incediile au fost loc la o anexă gospodărească din Fetești, la o casă din satul Bordușelu și la o miriște de grâu din Movilița.
Be the first to comment