20 de misiuni au desfășurat salvatorii ialomițeni în ultimele 24 de ore

Intervenție a echipajului SMURD

Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.

Stingerea incendiilor și acordarea de prim ajutor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 20 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 24 de ore (11-12.10.2023).

La nivel județean, 13 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.

Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de pompierii ialomițeni, amintim:

În perioada de referință, trei echipaje operative din cadrul Stației de pompieri Fetești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o șiră de baloți, în localitatea Făcăeni. În urma evenimentului au fost distruși aproximativ 350 de baloți de lucernă. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind autoaprinderea.

În ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 7 incendii înregistrate la nivel județean.

Din totalul celor 7 incendii care au avut loc în perioada menționată, șase dintre acestea au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată, stuf și culturi), fiind afectate aproximativ 36 hectare de teren. Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost stabilite ca fiind focul deschis în spații deschise, folosirea intenționată a sursei de aprindere și fumatul în locuri nepermise.

Arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenție, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei la 100.000 lei, pentru persoane juridice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*