21 incidente electorale, semnalate în județul Ialomița. Un bărbat care oferea bani alegătorilor a fost prins de polițiști

Alegeri în județul Ialomița. FOTO Adrian BOIOGLU / ILnews.ro
Alegeri în județul Ialomița. FOTO Adrian BOIOGLU / ILnews.ro

În județul Ialomița au fost semnalate 21 incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea 9 s-au confirmat, 7 nu s-au confirmat, iar 6 sunt în curs de verificare

Angajații MAI au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul. Au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, iar o sesizare a fost declinată către AEP. Totodată, s-a întocmit un dosar penal pentru o posibilă infracțiune.

În jurul orei 10:30, poliția a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat ar fi oferit sume de bani unor persoane care practică taximetria cu scopul de a transporta alegători la secțiile de votare în vederea acordării votului unei formațiuni politice.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor., faptă prevăzută și pedepsită de art. 386, alin.1 din Codul Penal.
În cadrul acțiunilor desfășurate până la această oră în trafic, au fost verificate 181 de persoane, cu 158 de vehicule, fiind aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, nu au fost constatate infracțiuni.

Pentru orele următoare, efectivele MAI își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.

O atenție deosebită va fi acordată soluționării sesizărilor privind fapte contravenționale sau penale care au legătură cu alegerile.

Informații importante pentru ziua alegerilor

Aveţi dreptul la vot dacă aveţi 18 ani împliniți și nu v-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă.

Puteți vota, azi, 9 iunie, între orele 07.00 și 22.00. Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând, în afara sediului Secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot și pot vota până cel mult la ora 23.59.

Codul Penal prevede la Titlul IX, art. 385 – 391 și 393, care sunt faptele care constituie infracţiuni electorale, și care sunt pedepsele prevăzute de lege: împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor, frauda la vot, frauda la votul electronic, violarea confidențialității votului, nerespectarea regimului urnei de vot, falsificarea documentelor și evidențelor electorale.

În legătură cu contravențiile legate de procesul alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și pentru autoritățile administrației publice locale, desfășurate la data de 9 iunie 2024, se va aplica regimul sancționator prevăzut de Legea nr. 115/2015, pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.
Astfel, se sancționează: refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi, persoanele care consumă sau comercializează băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului de vot, persoanele care continuă propaganda electorală după încheierea campaniei electorale sau sfătuiesc alegătorii la sediul secțiilor de votare sau în împrejurimi să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, precum și fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot.

Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*